News

Noi si proaspete.

INVIDIE s. ciuda, gelozie, necaz, pica, pizma… Sursa: Sinonime (2002)

de Ciprian Cristea

Candva, demult, pe cand eram intr-a doua, a venit la noi in clasa un baietel. Sa-i spunem Andrei. Copilul asta a bulversat universul nostru simplu, baieti si fete deopotriva.

In ochii fetelor, Andrei trecea drept cel mai frumos baiat de pe Pamant. La varsta cand simtul estetic nu era suficient dezvoltat, era vizibil ca baiatul asta e altfel. Brunet si cu parul ondulat, ochii mari si verzi, tenul masliniu. Arata ca un baiat din filmele italiene care se joaca printre portocali. Fetele din clasa au uitat brusc ca existam. Chiar si ea, sa-i spunem Adriana, prima mea dragoste nemarturisita, nu a mai avut ochii decat pentru Andrei. Asta a fost prea mult pentru mine. L-am urat din prima zi.

In ochii nostri, ai baietilor, Andrei avea o serie de cusururi care nu puteau fi trecute cu vederea. Era tot timpul curat, asta in comparatie cu noi. Uniformele noastre negre si sinistre aveau permanent o nuanta de gri si urme de creta pe maneci. Andrei avea un si un Lego. El insista sa se joace cu noi dar il aruncam cat colo, pana cand a ramas fara piese.

O alta mare problema, din punctul meu de vedere, era faptul ca invata prea bine. El lua premiul intai si eu doi, in fiecare an la fel. Apoi, Andrei statea uneori in pauza cu fetele. Lucru absolut inacceptabil pentru un barbat. Noi ne manifestam afectiunea punand piedica fetelor sau tragandu-le de codite. Intr-o zi, Andrei i-a adus Adrianei o garoafa. Adriana s-a ridicat pe varfuri si l-a sarutat pe obraz. A fost ziua cand mi-am jurat sa nu o mai iubesc si am mers tot drumul spre casa cu lacrimi in ochi.

Invatatoarea nostra, o doamna sinistra si mare cat un munte, ni-l dadea des exemplu pe Andrei. In zilele cand se intampla asta baiatul nu scapa nebatut. Si ce chiar nu puteam intelege nici in ruptul capului era de ce nu ne paraste la nimeni si de ce a doua zi vine la scoala din nou curat si surazator de parca nu se intamplase nimic. Nu stiam la varsta aia frageda ca ce ne macina pe noi se numeste invidie.

Despre invidie, gelozie, pizma sau cum vreti sa-i spuneti nu exista studii. Asa ca vom face apel la literatura, spatiul unde aceste sentimente sunt analizate cel mai profund.

Inca de la primele lecturi, in povestile copilariei, facem cunostinta cu invidia. Regina cea Rea o uraste in primul rand pe Alba ca Zapada nu pentru ca este fiica sa vitrega, ci pentru ca este cea mai frumoasa din tara. Fata Mosului este alungata de acasa de invidia mamei vitrege si a fetei din dotare, Cenusareasa este chinuita de doua surori vitrege cu mama aferenta. De retinut in zona copilariei mama vitrega, sora vitrega.

Mergand spre primele scrieri ale omenirii descoperim invidia sau gelozia in toate formele ei. Hera, Afrodita si Atena se cearta pentru titlul de “cea mai frumoasa” si astfel porneste sangerosul razboi Troian, care a durat zece ani si a umplut Grecia de cadavre. Aici vorbim despre invidia intre femei. Exista si invidia in varianta masculina. Cand Icar isi faureste aripi si zboara, Helios, zeul soarelui, este gelos si topeste ceara cu care aripile lui Icar erau lipite. Acesta se prabuseste si moare.

Literatura nu ar fi posibila fara gelozie, programa scolara ar fi mult mai saraca. Nu ar exista Othello, Anna Karenina, Dama cu Camelii, Ion, Moara cu Noroc, O Noapte Furtunoasa si lista poate continua la nesfarsit.

Invidia sau gelozia ne face creativi. Cu cat suntem mai inversunati, cu atat imaginatia atinge noastra atinge cote mai nebanuite. Inventam povesti despre subiectul nostru, le imprastiem. Cu cat sentimenul creste imaginatia noastra devine mai sinistra. Povestile sunt tot mai horror, ne inchipuim chinuri groaznice pentru cel care a cutezat sa fie mai bun ca noi sau mai frumos. Si arareori ne aplecam asupra unui subiect cu mai multa atentie.

Sunt cateva lucruri care nu lipsesc in jurul acestor sentimente. Gelozia adora detaliile si scenariile create pana in cel mai mic amanunt. Alt lucru extrem de important, cand vine vorba de invidie, este barfa. Cu cat suntem mai multi in cercul celor ce invidiaza o persoana, cu atat mai tare barfa se simte mai bine. Daca nu suntem prea multi, cautam aliati. Ii vom gasi cu siguranta. Doamnelor, daca cineva v-a spus vreodata ca barfa este apanajul femeilor v-a mintit sau se inseala. Recunosc ca aici si noi barbatii ne pricem.

Am evitat sa vorbesc despre ce se intampla la birou in fiecare zi. Dar subiectul nu poate fi ocolit. E spatiul cel mai propice pentru invidie. Unde se aduna un grup mai mic sau mai mare de oameni invidia apare negresit. O colega arata prea bine astazi, unui coleg i s-a marit salariul, altul a fost promovat, un altul a fost in concediu la Londra si tu ai fost la Eforie Nord. Lista ramane deschisa. Poate ca acea colega alearga de trei ori pe saptamana, poate ca acel coleg munceste mai mult ca tine si merita un salariu mai mare sau o promovare. Dar, cand vine vorba de invidie, nu exista argumente. Pur si simplu el sau ea au ce nu ai tu si asta te scoate din minti.

Exista si o solutie pentru aceste trairi, sa le spunem meschine. Ne-o da tot literatura. In romanele lui Sir Arthur Conan Doyle facem cunostinta cu detectivul Sherlock Holmes. Este expresia britanicului clasic, cu sange rece, minte clara, elegant, nu-si tradeaza emotiile si are doza necesara de personaj excentric. Exista, totusi, un personaj care nu il poate suporta pe Holmes. Este tocmai colaboratorul sau de la Scotland Yard, inspectorul Lestrade. Pentru el nu are importanta ca Holmes il ajuta sa rezolve cazurile, ca din acest motiv este inspectorul cu cea mai mare rata de crime rezolvate sau ca acesta il lasa sa isi aroge meritele pentru reusitele sale, neplacandu-i publicitatea. Holmes este pur si simplu prea destept pentru el. Intr-un final, in romanul „Cei Sase Napoleoni”, Lestrade, intr-un moment de sinceritate, recunoaste ca: „Nu suntem gelosi pe dumneata domnule Holmes, suntem mandri de tine”. Este unul din rarele momente cand insusi Holmes este emotionat. Lestrade isi da voie sa admire lucrul pe care il ura mai mult decat pe infractori, geniul lui Holmes.

Putem spune astfel ca rezolvarea este o problema de geometrie si anume unde ne pozitionam fata de subiectul invidiei noastre. Sa-i spunem “Geometria Invidiei”. Putem alege sa ramanem in punctul in care ne aflam sau sa ne deplasam in spatiu si sa ne pozitionam alaturi de subiectul invidiei noastre. Am putea atunci sa nu mai uram inteligenta cuiva. Ne-am putea alia ei. Inteligenta din acest caz poate fi inlocuita cu oricare din motivele pentru care invidiem o persoana sau alta.

Nu stiu ce mai face Andrei. Sunt convins ca e bine, ca are succes si ca s-a transformat intr-un barbat frumos. Mi-ar placea sa-l reintalnesc si sa-mi cer scuze pentru cei trei ani in care am fost colegi si in care l-am chinuit. Sunt convins ca ar zambi, mi-ar strange mana si ar spune ca nu e nici o problema. Cu siguranta ar insista sa achite el nota de plata si ar fi la fel de senin ca in copilarie. Cred ca asta m-ar enerva ingrozitor.

 

Articole

    Lasă un comentariu aici.