News

Noi si proaspete.

M-AM SIMTIT SEFU’ LA DOREI

de Ionut Achivoaie

Traversez strada ce margineste incinta spitalului Coltea, catre biserica Sf. Gheorghe Nou. Chiar pe colt ma fura peisajul – trei veste reflectorizante de alea de santier, imbracau trei baieti la vreo saij de kile bucata, poate un pic mai mult, cu bratele tatuate corespunzator, cu sirena (nu de aia de care tragea Vasile Roaita – de cealalta), cu LOVE, cu Maricica, tot dichisul.

Treaba e ca se nevoiau cu o teava de vreo 3 metri lungime, la un diametru de aprox. 25-30 cm (niste toli acolo) si groasa-n carne de 5-7 mm. Cand zic se nevoiau, zic , de fapt, ca doi tineau oarecum de un capat, iar al treilea incerca fara succes sa-si ridice celalalt capat pe umarul drept. Acuratetea demersului lor semana cu a unuia care incearca pentru prima data sa mearga pe monociclu.

Ma uit la ei, ma uit la mine… si brusc ma gandesc sa fac o fapta buna, basca ma simteam in vana, asta fara sa mai pomenesc ca erau si vreo cateva fete la semafor, asteptand verdele, deci aveam si public adecvat… si zic ‘’hai baieti sa va ajut!’’
Ma duc langa cel singur care se clatina cu spor si ma infig sub teava. Cam ca rama-n stanca, aveam sa aflu foarte curand. Salt device-ul pe umar, mimand competenta si pasesc in directia in care am vazut ca se indreptau ‘’ai mei’’.
Cativa pasi, pentru ca pe urma am simtit ori ca intru in asfalt, ori ca-mi intra picioarele in tors, practic, ce mai tura-vura, era grea cu draci.
Intorc capul cum pot, cam ca lupul, cu tot cu teava si constat ca o port singur, baietii erau decat la suport. Incerc sa fluier la ei, dar cum abia reuseam sa respir cat de cat, ingaim totusi: ce facem ba? Iar unul dintre ei, fin, zice: hai boss ca-i bine si pana aici, mersi fain!

                                                                                                                                                                                                       

Ce mai facem?

    Lasă un comentariu aici.