CALATORIE SPRE CENTRUL PAMANTULUI .

Explorare speologica

OBIECTIVE

  • Depasirea temerilor personale legate de capacitatile noastre fizice;
  • Trecerea peste inhibitii;
  • Relaxarea prin exercitiu
  • Autodisciplinarea personala prin respectarea unor norme stricte de lucru;
  • Managementul timpului si al resurselor;
  • Strategie;
  • Comunicarea si lucrul in echipa;

Teama de necunoscut este una dintre cele mai des intalnite probleme cu care ne confruntam zi de zi, atat in viata profesionala cat si in cea personala. Vestea buna este ca aceasta frica poate fi depasita, iar noi avem solutia ideala. Va invitam, asadar, alaturi de cei mai de seama specialisti, intr-o incursiune plina de aventuri in lumea speologiei, unde pesterile nu sunt doar grote intunecate si uneori inspaimantatoare ci adevarate monumente ale naturii, tocmai bune de explorat. Va provocam cu aceasta ocazie sa va invingeti temerile, sa va depasiti limitele si sa aflati cum stati cu spiritul de echipa, in poate cea mai palpitanta aventura speologica pe care ati trait-o.

Despre program:

Speologia implica parcurgerea de pesteri frumos concretionate, nevandalizate sau murdarite ca asa-zisele pesteri turistice. In functie de optiuni, va putem conduce in pesteri verticale sau a caror parcurgere implica trasee subterane parcurse de ape.

Ce vom face:

  • coborare in rapel
  • traversari de lacuri cu barca
  • baie in pestera
  • traversari de galerii scufundate

Turele de pestera pot dura de la 2-3 ore pana la o zi, in functie de complexitatea traseului ales. Tot echipamentul special – costume de neopren, barci gonflabile, casti, lanterne, echipamente de alpinism – este pus la dispozitie de organizatori.

Mentionam ca nu se pot vizita pesteri declarate rezervatii speologice, a caror parcurgere necesita aprobari speciale.

Destinatii:

Pestera Mare de la Soroniate (masivul Domogled), Pestera cu doua intrari (cheile Prisacinei), Pestera Podului de la Ponoarele (in vecinatatea celebrului Pod al lui Dumnezeu), Pestera Gramei (localitatea Jupanesti, podisul Mehedinti), Pestera Ponicova  (defileul Dunarii, la varsarea raului Ponicova in Dunare), Pestera Veterani (Cazanele Dunarii), Pestera Sfodea (Podisul Mehedinti), Pestera Topolnita (Podisul Mehedinti, la 30 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin).

 

Programe similare:

Logo TBI Outback

Logo TBI Treasure Hunt

Logo TBI Golden Ticket

 

 

Durata: 3-6 ore

Numar de persoane: min. 5 - max. 50

Numar traineri: 2-6



COMPLETEAZĂ ȘI TE CONTACTĂM NOI

Numele:
   
Email:
   
Telefon:
   
Subiectul:
   

Prin trimiterea acestui e-mail vă dați acordul pentru procesarea datelor dvs. cu caracter personal.

Cele mai recente programe de teambuilding

Wellbeing

Reciclare creativa

LEADERSHIP & COACHING LEAGUE

ARTA REZULTATELOR PRIN INFLUENȚĂ POZITIVĂ

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

MANAGEMENTUL STRESULUI

INFLUENȚARE ȘI PERSUASIUNE

INTELIGENTA EMOTIONALA

GĂSIREA MOTIVAȚIEI

TRAINING TO PERFECTION

EQlibrat – Inteligenţa Emoţională

Teambuilding digital

Fotografia ca mod de cunoastere a lumii

FOTOGRAFIA CU TELEFONUL MOBIL

The Go Game

BOARD GAMES NIGHT

TURNIRUL CAVALERILOR

DEMOCRATIC PARTY

CALEA CATRE ARMONIE PRIN AIKIDO

ESCAPE GAME

INVINCIBILA ARMADA

FEARLESS

READ MY BODY LANGUAGE

IGLOO RESORT

Teatru de Crăciun

Impro Shows

CONCEPT PARTY

SUNT TIMID, DAR MA TRATEZ!

CALATORIE SPRE CENTRUL PAMANTULUI

RECICL' ART

THE SOUND WIZARDS

ReCreate

VANATOAREA DE RESURSE

THE ROCK DEPARTMENT

STORYTELLERS

DO IT YOURSELF

S.W.A.T TEAM

quiz show

PIMP YOUR RIDE

TEAM EXPLOSION

CITY BOUND

TABARA INDIENILOR

GOLDEN TICKET

TREASURE HUNT

THE AGENCY

24 HOURS JOB

ASEDIUL CETATII

EPOPEE NAVALA PE HERASTRAU

TAM! TAM!

WATCH…WORK…PLAY

PERIPATETICA

DE GUSTIBUS

RENT A PLAY

ANDREEA, AI LEGATURA….

MAKING OF

T-SHIRT STENCIL

SLICK DRUM SESSION

OUTBACK

SPORTS DAY

HOARDA DE AUR

ICAR

CURLING CORPORATE CUP

DELTA DUNARII VAZUTA DIN CANOTCA

CALARE PE CAI PUTERE!

TEAM BUILDING IN GOANA CALULUI

TOATE PANZELE SUS!

PE APE

ATELIERE CU CORZI

CURAJUL DE “A FI”

VORBIM vs. COMUNICAM

3D – DEZBATERE / DISCUTIE / DIALOG

CURAJUL DE A SPUNE „DA”

DRESS FOR SUCCESS

RAU, RATUSCA, RAMURICA

NESPUS

TIME TO WIN