News

Noi si proaspete.

“VA DORIM O NOAPTE MINUNATA!” …sau traineri livrati prin curierat rapid

de Ciprian Cristea

Cand bati tara in lung si in lat sa-ti faci meseria de trainer poti experimenta multe si variate lucruri. Ne intoarcem de la un team building, apus superb, muzica buna, lasam Sebesul in urma, intram pe autostrada. Brusc masina incepe sa tremure din toate niturile si din toate tablele, face ca un tractor in panta. Accelaratia devine nefolositoare, Vlad apuca sa treaca pe prima banda, masina se opreste. De tot.

O impingem pe ce ar trebui sa fie banda de urgenta. Vlad incearca sa pornesca, avem senzatia ca masina se va rupe in bucatia la fiecare cheie. Il sunam pe Bunu’ Gopsodar, “probabil injectoarele, nu mai dati la cheie ca o faceti praf”. Solutia: Dacia Asistenta. Trei oameni, trei telefoane aproape descarcate. Gasim numarul pe net, un operator amabil ne explica cu mult calm, ca la prosti, ca dupa simptome motorul e gata. O sa ne sune cineva de la service-ul Dacia din Alba Iulia. In final operatorul amabil ne ureaza “o noapte minunata!”. Deja intuneric, autostrada, telefoane aproape moarte, infofer.ro spune ca ultimul tren din Alba Iulia pleca in treizeci de minute, masina se zguduie sinistru la fiecare TIR care trece pe langa noi. Da, urmeaza o noapte minunata, multumim!

Suna colaboratorul de la service-ul Dacia din Alba Iulia. Explicatii, concluzii, masina e pa. “Nu mai incercati sa porniti ca sudati pistoanele, vin in treizeci de minute cu platforma”. Intre timp dezbateri. Unde dormim sau cum plecam? Adriana are treaba in Bucuresti la primele ore. Vlad isi aduce aminte ca exista o comunitate pe facebook pe numele ei “carpooling.ro”. O recomandam cu caldura, functioneaza. Diversi posteaza anunturi de genul: “Cluj – Brasov – Bucuresti, plec ora ora 22.00, doua locuri libere”. Sunam, Robert e la Deva, trece prin Sebes, estimam timpul in care soseste platforma, e in regula. Robert are doua locuri, colegul lui are un loc. transportul spre capitala e rezolvat. Trec treizeci de minute, platforma nu ajunge, nenea suna ca e trafic si soseste la locul faptei in zece minute. Soseste in treizeci, fara platforma cu o Dacie Logan condusa de fiul din dotare. Incerca sa pornesca masina, asta dupa ce ne comunicase la telefon sa nu cumva sa incercam operatiunea cu pricina. Masina are intentii bune, incerca, se zguduie, tuseste, fumul negru umple autostrada si cumva porneste. Nenea mecanicul e convins ca reuseste sa ajunga cu ea pana la motelul aflat la cinci sute de metri. Dupa zece metri din cei cinci sute masina isi da duhul definitiv.

Nenea ne ancoreaza de Logan, fiul conduce, tatal scoate capul pe geam si urla la pustiul nepriceput, urla in general de mama copilului, implicit sotia dumnealui iar in final poposim la motel. Masina ramane acolo “pana maine dimineata”. Intre timp suna Robert, accident cu victime pe autostrada, o ia pe drumul vechi ca pierde timp. “Te asteptam la MOL”. Suntem obositi, intram la motel sa bem o cafea pana ajunge Robert. La motel o fericire, banchet, niste copii au terminat liceul. Fericirea se traduce prin manele date la maxim. Daca nu prindeam autostopul trebuia sa dormim acolo. Acum suntem noi fericiti, ii compatimim pe cei care sunt cazati la Motelul Fun. Parcarea e plina. Cafelele vin cand suna Robert ca e aproape. Dau cafeaua pe gat si in urmatoarele treizeci de minute simt ca imi explodeaza tamplele. Robert ajunge, toate presupunerile noastre despre el si masina lui se dovedesc neadevarate. Opreste un camion pe care troneaza logo-ul unei mari firme de curierat din Romania. Nu-i dau numele pentru ca am uitat sa intreb personajele daca au voie sa ia autostopisti.

Pornim spre Sibiu, Robert se intretine cu colegii soferi prin statie, pe autostrada e prapad, un Logan si-a pus mintea cu un TIR. Victime, blocaj, o minunata luna portocalie pluteste peste dealuri, Miercurea Sibiului e frumoasa si noaptea. Suntem cam inghesuiti, bagajele in brate si la picioare. Robert a discutat intre timp cu colegu’, la Sibiu trecem toti in masina celuilalt care e mai mare. Ne debarca intr-o parcare la marginea orasului si plecam, iar dupa zece minute facem cunostinta cu Stefan si vaporul lui. Masina apartine aceleiasi firme de curierat dar proportiile difera. Este enorma. In cabina te cateri nu te urci, are doua paturi, distanta intre scaunul soferului si cel din dreapta este considerabila. Curat ca in casa omului. Stefan oricum se simte ca acasa. E in papuci, pe jos un covoras negru pufos, intinde pungi de plastic la picioare sa nu lasam urme. Ne instalam, Adriana direct in pat, se inveleste cu paturica pusa la dispozitie (servicii complete) si pana la Bucuresti tace. E miezul noptii.

Urmatoarea cinci ore decurg extrem de placut. Calatorim cu cel mai confortabil mijloc de transport, Vlad ajunge la concluzia cu vrea sa-si cumpere TIR. Descoperim o lume paralela, cea a “colegilor”. Stefan vorbeste la telefon tot timpul cu o intrega comunitate de soferi care lucreaza noaptea pe drumurile patriei. Cand nu vorbeste la telefon (de fapt doua telefoane) comunica prin statie. Caz concret: coloana de cinci TIR-uri. Stefan apeleaza prin statie: “Colegu’ de Calarasi, vine ceva din fata?”. “Nu colegu’, poti sa te bagi.” Stefan se baga. “Merci, colegu’, drum bun!”. “Si tie, colegu”. Eu si Vlad nu pricepem cum Stefan a vazut ca al cincelea TIR are numere de Calarasi. Drumurile patriei arata spectaculos de la inaltimea ferestrei noastre si zorile ne prind pe centura capitalei. Stefan nu are voie sa intre cu monstrul in oras asa ca descalecam pe centura, lasa camionul la descarcat si cu masina lui proprietate personala facem trasferul pana la Piata Obor. Asta se intampla dupa ce nu cedam insistentelor de a fi livrati direct la domiciliile noastre. Multumim firmei de curierat si oamenilor care alearga noaptea pe drumurile patriei ca ne-au livrat teferi si in timp util la adresa indicata.

Inainte sa scriu textul de fata am intrat de curiozitate pe carpooling.ro. Robert are doua locuri pana la Arad si retur. Pleca diseara.

Articole, Ce mai facem?

    Lasă un comentariu aici.